Scurt istoric

Istorie Octombrie 24, 2014

Situat la 10 km N de orașul Pașcani, satul Conțești, este așezat de o parte și de alta a pârâului Conțasca, la intersecția drumului comunal Tătăruși cu drumul județean DJ 208, ce face legătură cu județul Suceava.

În mijlocul satului, care este parte componentă a comunei Valea-Seacă, lângă școala gimnazială cu cl I-VIII, se înalță biserica cu hramul Sf. Mc. Dimitrie, locaș de rugăciune pentru locuitorii satului. Sfânta Biserică, cea nouă, a luat locul celei vechi din lemn, fiind ridicată prin evlavia și contribuția credincioșilor, sub îndrumarea vrednicului de pomenire preot Paliciuc Ioan,  fiind sfințită în data de 21 octombire 1984 de către I.P.S. Pimen, la acea dată episcop al Iașilor.

Începând cu anul 1991 preot slujitor la această biserică și continuator al misiunii de păstor al credincioșilor acestei parohii este preotul Novac Petrică.

Slujitori

- 1945-1991: Pr. Paliciuc Ioan

- 1991- prezent: Pr. Novac Petrică